24.6 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024 - 18:45
No menu items!

Spania: doi morți și nouă dispăruți după prăbușirea unei clădiri în Tenerife / VIDEO

spot_img

Două persoane au murit, iar nouă sunt date dispărute după ce un imobil de locuințe s-a prăbușit, joi, din cauze necunoscute, într-o stațiune de pe insula spaniolă Tenerife din Arhipelagul Canare.

Potrivit autorităților spaniole, citate de AFP, vineri dimineață, echipele de salvare au extras de sub dărâmături trupul celei de-a doua victime, o femeie, după ce primul cadavru, tot al unei femei, fusese găsit joi seară.

În continuare, sunt dați dispăruți nouă din cei 28 de locuitori ai imobilului de patru etaje, situat pe Playa de Los Cristianos, foarte frecventată de turiști, un fost port pescăresc devenit una dintre stațiunile cele mai populare din Tenerife, în orașul Arona, relatează Agerpres.

Trei persoane – un tânăr italian și două spaniole – au fost rănite, dintre care una grav.

Patru imobile din vecinătate au fost evacuate, iar zeci de familii au fost cazate provizoriu la rude, în hoteluri sau campinguri.

R.D.

foto: ibtimes.co.uk