11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:37
No menu items!

Sorina Matei: „Cuibul” lui Sebastian Ghiță din Belgrad, loc pentru reuniuni la nivel înalt

spot_img

O serie de detalii din întâlnirile avute în ultimul an la Belgrad de către Sebastian Ghiţă arată că acesta foloseşte de fiecare dată în capitala Serbiei aceeaşi locaţie atunci când vrea să se vadă şi să discute cu moguli, consultanţi şi jurnalişti din România, ulterior fotografiile întrevederilor lui Sebastian Ghiţă apărând destul de rapid în presa de la Bucureşti. Însă locaţia din Belgrad, preferată de Sebastian Ghiţă, pare a nu fi aleasă întâmplător, scrie jurnalista Sorina Matei, pe blogul personal.

Hotelul Falkensteiner din Belgrad este în mod tradiţional gaza unor reuniuni şi conferinţe de anvergură, atât pe teme de media, sport/baschet, dar şi pe teme de dezvoltare digitală şi tehnologie a informaţiei, subiecte care-l pasionează pe mogulul IT fugar al României. În ziua reunirii “mogulilor” Sebastian Ghiţă, Dan Andronic, Cozmin Guşă şi omului de afaceri Ovidiu Semenescu la Belgrad, în aceeaşi zi de 17 ianuarie 2019, joi, în aceeaşi locaţie, adică tot hotelul Falkensteiner unde-şi ţine Sebastian Ghiţă întâlnirile, s-a desfăşurat o reuniune oficială, cu participare la nivel înalt, respectiv “Primul dialog digital Serbia – Rusia” între guvernul sârb şi guvernul rus.

Reuniunea din hotelul Falkensteiner la care au participat importanţi politicieni sârbi, inclusiv premierul Serbiei, figuri de marcă ale companiilor de tehnologie a informaţiei ruse, 60 de oameni de afaceri ruşi şi sârbi şi chiar şi Dmitry Peskov, reprezentantul special al preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru dezvoltarea digitală şi tehnologică a regiunii, şefii Agenţiei de stat pentru Investiţii Strategice a Federaţiei Ruse (ASI), condusă chiar de Vladimir Putin, a deschis vizita oficială a preşedintelui rus la Belgrad, scrie jurnalista pe sorinamatei.ro.

Andrei Tudor