11 C
București
luni, 8 martie 2021 - 17:08

Sorin Ovidiu Vîntu mai stă la închisoare

Cererea de liberare condiţionată formulată de Sorin Ovidiu Vîntu – încarcerat de aproape patru luni, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa – a fost respinsă, luni, de magistraţi

Vîntu, încă doi ani de închisoare

Solicitarea lui Vîntu a fost respinsă ca nefondată, instanţa dispunând totodată ca omul de afaceri să nu mai poată înainta o astfel de cerere înainte de 26 august. Soluţia nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

În cererea de liberare, avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu au inserat caracterizarea omului de afaceri, realizată de reprezentanţii Penitenciarului Jilava în perioada în care a executat pedeapsa primită în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiță. Din aceasta rezultă că Vîntu “are o personalitate matură, abilitatea de a se adapta normelor şi regulilor unui grup stabil, conduita echilibrată, este o persoană inteligentă, întreprinzătoare, activă social”.

În privinţa comportamentului petentului în perioada de libertate intervenită între cele două condamnări vă rugăm să observaţi că petentul a avut o conduită conformă cu normele de convieţuire socială, acordând o încredere sportiă justiţiei în general şi rolului social al acesteia, în condiţiile în care a apelat la organele judiciare ale Statului, formulând un denunţ (…) cu privire la săvâr;irea unei infracţiuni de trafic de influenţă (…) de către inculpatul Obreja Rudel,

se mai precizează în cererea de liberare condiţionată.

Sorin Ovidiu Vîntu a solicitat să fie liberat condiţionat după ce a executat două treimi din pedeapsă, cererea fiind înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 la 10 aprilie. Vîntu a executat, până în prezent, un an de închisoare, după pedeapsa primită în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă, şi aproape patru luni din condamnarea de doi ani din dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.

S.M.