12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:09
No menu items!

Sorin Oprescu nu i-a convins pe judecători. Motivele pentru care a fost arestat

spot_img

Primarul general al Capitalei știa că banii pe care i-a primit de la șeful Administrației Cimitirelor reprezintă o șpagă, arată judecătorul de la Tribunalul București, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă

Magistratul de drepturi și libertăți al Tribunalului București susține că, din probele puse la dispoziție de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), se conturează teza potrivit căreia Sorin Oprescu a primit cei 25.000 euro de la Bogdan Popa (directorul Administrației Cimitirelor) ca mită, și nu cu titlu de „împrumut”, așa cum a susținut primarul „în mod cu totul neconvingător” în fața instanței.

Tribunalul București a dat publicității joi motivele pentru care a decis, pe 7 septembrie, arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu pentru luare de mită.

Este, de asemenea, de necontestat faptul că inculpatul O.S.M. (Oprescu Sorin Mircea – n.r.) și-a însușit această sumă de bani primită de la denunțătorul…, sens în care există la dosarul cauzei. (…) De altfel, audiat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul O.S.M. nu a contestat acest fapt. Totodată, probele administrate în cursul urmăririi penale, conturează teza potrivit căreia, inculpatul O.S.M. a primit de la P.B.C. (Popa Bogdan Cornel – n.r.) suma de 25.000 euro cu titlu de mită și nu cu titlu de “împrumut”, așa cum a susținut inculpatul în mod cu totul neconvingător, în fața judecătorului.

Tribunalul București
motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Oprescu

În plus, judecătorul mai susține în motivare că Sorin Oprescu nu a contestat faptul că a primit bani de la denunțător.

În concluzie, din probele existente la dosarul cauzei, astfel cum au fost expuse mai sus, judecătorul de drepturi și libertăți reține că inculpatul O.S.M. a cunoscut proveniența ilicită a sumei de 25.000 euro, pe care a primit-o de la denunțătorul…, cu titlu de contraechivalent al prestației sale, aceea de a asigura stabilitatea funcției publice deținute de…, prin încălcarea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de primar al municipiului București.

Tribunalul București
motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Oprescu

Un alt motiv pentru care Sorin Oprescu a fost arestat preventiv este și faptul că acesta ar putea influența ancheta procurorilor DNA dacă ar fi lăsat în libertate, susține judecătorul.

În speță, natura infracțiunii care se presupune că a fost săvârșită de către inculpat, respectiv o infracțiune de corupție, modul în care acesta a acționat (descoperind existența unui director de instituție publică din subordinea sa, care a creat un grup de persoane cărora le atribuie contracte în contraprestația încasării unor sume mari de bani drept mită, în loc să sancționeze acest comportament, a decis că ar fi în interesul său să intre în activitatea infracțională, asigurându-și astfel un venit suplimentar, în mod ilicit), reacția societății la asemenea fapte, prin care o persoana publică, deținătoare a celei de-a doua funcții elective ca număr de voturi în România primește mită, prin intermediul directorului unei instituții publice din subordinea sa, conturează un grad ridicat de pericol social, măsura arestării preventive fiind singura măsura aptă să asigure la acest moment buna desfășurare a procesului penal.

Tribunalul București
motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Oprescu

Mai mult, judecătorul de drepturi și libertăți reține că există indicii în sensul că buna desfășurare a procesului penal ar fi afectată în situația în care s-ar dispune față de Sorin Oprescu oricare dintre măsurile preventive prevăzute de art.202 alin.4 lit.b-d Cpp, având în vedere că este posibil ca acesta să influențeze ancheta, în special prin prisma calității pe care o deține, aceea de primar al municipiului București.

Probele DNA

În dosarul de corupție al primarului Sorin Oprescu procurorii DNA au prezentat ca probe interceptări ale convorbirilor telefonice, înregistrări video și audio, fotografii, precum și localizare prin mijloace tehnice.

În motivare sunt enumerate și mijloacele de probă administrate de procurori în dosarul lui Sorin Oprescu.

Situația de fapt rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv a declarațiilor martorilor denunțători și cea a suspectului… cu rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică autorizate și puse în aplicare în cauză, administrate ca mijloace de probă (convorbiri telefonice, supraveghere audio, video și prin fotografiere, precum și localizarea prin mijloace tehnice), în conformitate cu prevederile art. 138 și urm. din C.pr.pen., cu documentele puse la dispoziție de denunțători cu privire la contractele derulate, cu procesele-verbale întocmite în cauză, în special cele de efectuare a perchezițiilor și cele de înseriere a bancnotelor, dar și cu declarația martorei….

Tribunalul București
motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Oprescu

Astfel, la dosar există o înregistrare a dialogului purtat de Sorin Oprescu cu persoana care i-a adus banii în locuința sa din localitatea Ciolpani, județul Ilfov.

Că inculpatul cunoștea proveniența ilicită a sumei de bani primită, rezultă în mod clar din conținutul dialogului purtat cu…, în locuința sa, când imediat după remiterea banilor spunându-i-se… Întrebat cu privire la acest aspect, inculpatul O.S.M. (Oprescu Sorin Mircea – n.r.) a declarat în fața judecătorului că nu a auzit particula…, întrucât la acel moment îl conducea spre ieșire pe… Explicația dată de inculpat nu poate fi credibilă având în vedere că informația primită de la denunțător… nu este deloc amplă, iar fraza este extrem de scurtă, pentru a putea fi asimilată în întregime, cu foarte multă ușurință. În plus, din procesul-verbal încheiat cu acea ocazie, rezultă că P.B.C. (Popa Bogdan Cornel – n.r.) a rostit această frază în timp ce îi înmâna inculpatului O.S.M… în care se afla suma de bani, iar răspunsul inculpatului a sosit cu promptitudine.

Tribunalul București
motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Oprescu

Pe 7 septembrie, magistrații Tribunalului București au admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu, însă decizia nu este definitivă, iar primarul a făcut contestație.

Sorin Oprescu a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub acuzația de luare de mită.