2.8 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 21:41
No menu items!

Sorin Ilieşiu le cere liberalilor să îl reprimească în partid

spot_img

sorin_iliesiu

Senatorul Sorin Ilieșiu a transmis, marți, o scrisoare deschisă Delegației Permanente a PNL, prin care le cere liberalilor să-l reprimească în partid.

De asemenea, Ilieșiu le cere liberalilor să organizeze un Congres extraordinar pentru refacerea USL și revenirea la guvernare, iar lui Crin Antonescu “să facă un pas înapoi”.

Stimaţi colegi liberali, vă solicit să mă reprimiţi în PNL. Am fost exclus la propunerea abuzivă a preşedintelui în exerciţiu al PNL – un exerciţiu care a ajuns să fie nu doar împotriva propriului partid, ci şi împotriva propriului popor -, cu toate că nu am făcut decât să spun ceea ce gândim cu toţii, având în vedere binele României şi al PNL.

Sorin Ilieșiu

senator 

Sorin Ilieșiu afirmă că “prăbuşirea PNL în sondaje de opinie confirmă că electoratul USL se simte înşelat în cel mai înalt grad de decizia preşedintelui în exerciţiu al PNL de rupere a USL şi de ieşire a PNL de la guvernare”.

Prăbuşirea PNL în sondaje confirmă faptul că alianţa politică a domnului Antonescu cu domnul Băsescu echivalează cu trădarea votului covârşitor dat de trei ori de poporul român împotriva politicii domnului Băsescu. Prăbuşirea în sondaje demonstrează că o asemenea alianţă înseamnă sinuciderea politică şi morală a PNL, aruncarea României într-o gravă şi interminabilă criză şi, nu în ultimul rând, continuarea şi amplificarea circului politic dirijat de domnul Băsescu în anii care urmează.

Sorin Ilieșiu

senator 

Totodată, senatorul susţine că PNL nu are voie “să sacrifice interesul naţional din cauza ambiţiei deşarte a domnului Antonescu de a deveni preşedintele României”, mai ales în condiţiile în care “sondajele electorale arată că are doar 29 la sută, în timp ce Tăriceanu are 71 la sută”.

Ilieșiu le mai cere liberalilor, în aceeași scrisoare, organizarea “cât mai curând posibil, săptămâna aceasta sau cea viitoare, a unui extraordinar Congres al PNL, care să decidă revenirea PNL în USL şi la guvernare, participarea PNL în cadrul USL la alegerile europarlamentare şi la cele prezidenţiale”.

Toate acestea vor deveni posibile doar dacă domnul Antonescu va face un pas înapoi şi doar dacă îi vom acorda încrederea noastră domnului Călin Popescu Tăriceanu, cel care, cu susţinerea USL, va fi cu certitudine primul preşedinte liberal al României sau viitorul prim-ministru al ei“, susține Ilieşiu.

Delegaţia Permanentă a PNL a decis, pe 25 februarie, cu 167 de voturi “pentru”, 19 voturi “împotrivă” şi 9 abţineri să adopte propunerea Biroului Permanent de excludere din partid a lui Sorin Ilieşiu.

D.M.