Sondaj: Peste jumătate din liceenii români cred că joburile din IT&C sunt de viitor

Inspecția Judiciară va verifica modul în care sunt repartizate dosarele la Tribunalul Bucuresti

    Sondaj al Samsung: Peste jumătate din liceenii români cred că joburile din IT&C sunt de viitor

Peste 54% din elevii de liceu din România apreciază că o carieră în tehnologia informației și comunicațiilor (IT&C) este una de viitor, în timp ce 49% consideră domeniul medical ”în tendinţe”, conform unui studiu realizat de compania Samsung.

Sondajul a vizat 2.160 de respondenți, cu vârste între 14 şi 19 ani, în 25 de licee din cinci orașe din Craiova, Constanţa, Ploieşti, Sibiu și Galaţi.

Acest studiu sociologic este parte a unei campanii educaţionale a companiei, care are drept scop orientarea şi dezvoltarea profesională a tinerilor din licee, prin discuții cu specialiști în resurse umane și cursuri de aptitudini digitale.

”Estimările arată că, în 10 ani, peste 50% din angajați nu vor mai lucra în birouri convenționale, ci vor putea să rezolve toate lucrurile de oriunde vor avea conexiune la Internet. În acest context, aptitudinile digitale au devenit din ce în ce mai importante”, a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager Samsung România.

Studiul a mai evidențiat faptul că 83% dintre elevi consideră că aptitudinile digitale sunt extrem de importante atunci când doresc să facă primii pași în carieră, iar 93% dintre aceştia doresc să își perfecționeze abilitățile digitale în următoarele 6 luni.

De asemenea, 87% dintre aceştia au intenţia de a se informa mai mult în legătură cu piaţa muncii şi oportunităţile existente pentru tineri în urmatoarele 6 luni.

Vlad Bârleanu

foto: radiocluj.ro

NICIUN COMENTARIU