11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:13
No menu items!

Șoferii care pleacă în Rusia și Belarus, lăsați fără Carte Verde. Asiguratorii români nu le mai emit

spot_img

Asigurătorii din România nu mai emit documentul Carte Verde cu valabilitate în Rusia și Belarus, iar asigurările Carte Verde emise în aceste state nu mai sunt valabile în România, de la 1 iunie, potrivit Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Începând cu 1 iunie 2023, asigurătorii din România nu mai emit documentul Carte Verde cu valabilitate în Federația Rusă și Belarus, iar asigurările Carte Verde emise în aceste state nu mai sunt valabile în România.

Măsura vine ca urmare a încetării acordurilor bilaterale care au fost încheiate între birourile (naționale) Carte Verde din toate statele membre ale Spațiului Economic European (SEE), deci inclusiv BAAR, și Birourile Naționale din Federația Rusă și Belarus.

„Ca urmare a acestei decizii, posesorii de autovehicule înmatriculate în România care doresc să circule cu acestea pe teritoriul Republicii Belarus sau al Federației Ruse sau care se află în statele respective după data de 1 iunie 2023 au obligația să încheie asigurări de frontieră la intrarea în aceste state, respectiv asigurări de răspundere civilă auto în cazul în care se găsesc deja pe teritoriul acestora.

Începând de la aceeași dată, posesorii de (auto)vehicule înmatriculate în Belarus și Federația Rusă care doresc să circule cu acestea pe teritoriul României sunt obligați fie să dețină o Asigurare de frontieră valabilă încheiată într-un stat membru din SEE sau Elveția, fie să încheie o Asigurare de frontieră în România”, transmite BAAR.

Sistemul Carte Verde funcționează în baza unor acorduri de drept privat care se încheie între birourile naționale din statele care au aderat la Recomandarea nr. 5 de la Geneva din 1949. Denunțarea unui acord se poate face la inițiativa oricărui birou, cu un preaviz de 12 luni.

Având în vedere însă libera circulație în spațiul comunitar, birourile naționale din statele membre ale Spațiului Economic European au încheiat între ele un acord conform căruia dacă cel puțin 1/3 din aceste birouri denunță un acord bilateral, toate celelalte birouri vor denunța și ele acordul respectiv.

Deoarece, în luna mai 2022, 12 birouri naționale din state, aparținând SEE, au denunțat acordurile bilaterale cu birourile naționale din Federația Rusă și din Belarus, toate celelalte birouri naționale din SEE (deci inclusiv BAAR) au denunțat acordurile respective, cu acordarea unui termen de preaviz de 12 luni care se împlinește la 31 mai 2023, ora 23:59 CET.

BAAR menționează că a informat instituțiile abilitate, respectiv Poliția de Frontieră și Direcția Poliției Rutiere despre încetarea valabilității documentelor de asigurare Carte Verde pentru vehiculele înmatriculate în Belarus și Federația Rusă începând cu 1 iunie 2023, urmând ca acestea să adopte măsurile de control care se impun.

                                                                                                              Adina Silav