11.4 C
București
vineri, 22 octombrie 2021 - 4:24

“Soarta? Ar fi imoral sa fim facuti raspunzatori pentru ceva ce nu avem libertatea sa facem.” Parintele Calistrat – Video.

spot_img

Sfantul Apostol Pavel pune ca “suntem impreuna-lucratori cu Dumnezeu” (I Cor. 3, 9).

Deci nu lucreaza numai Dumnezeu, nu hotaraste numai Dumnezeu calea vietii noastre, ci suntem si noi chemati sa lucram alaturi de Dumnezeu pentru viata noastra. Altfel, ce rost ar mai avea ca Mantuitorul sa ne povatuiasca: “Fiti desavarsiti”, daca n-ar depinde si de noi sa fim desavarsiti?

Ar fi imoral sa fim facuti raspunzatori pentru ceva ce nu avem libertatea sa facem. Avem libertatea sa alegem intre bine si rau. Avem libertatea faptelor noastre. Numai asa se justifica si Judecata. Daca n-am avea libertatea faptelor, daca totul ar fi predestinat de Dumnezeu dinainte pentru fiecare, ar insemna ca n-ar mai trebui sa existe judecata sau, daca exista, ar insemna ca e nedreapta. Nu se poate fixa raspundere daca nu exista libertatea faptelor. Judecata ar fi imorala, daca s-ar face pe baza hotararilor destinului sau ale lui Dumnezeu si nu pe ale noastre.” (Inalt Prea Sfintitul Antonie Plamadeala)

“Caracterul personal al lui Dumnezeu si raportul Lui cu omul ca persoana ascunde o taina adanca si nesfarsit de complexa. Dumnezeu are tot felul de posibilitati de a raspunde omului si de a alege dintre ele in mod liber pe una sau alta, tinand seama de multiplele situatii si de multiplele moduri schimbatoare ale omului. Si Dumnezeu nu randuieste cu de la Sine putere aceste schimbari, sau nu vrea sa le piarda. Caci aceasta ar anula pe om ca persoana libera si nu l-ar mai lua in serios.

Dumnezeu vrea ca omul sa-L iubeasca liber, lasandu-i si putinta de a nu-L iubi. Dumnezeu isi lasa latitudinea sa spere ca omul il va iubi, dar nu-l sileste la iubire. Altfel totul ar fi rigid in relatiile dintre om si Dumnezeu. Nici Dumnezeu, nici omul n-ar fi persoane adevarate.

Dumnezeu accepta aceasta chenoza (smerire) a putintei de a spera si astepta iubirea omului, dar de a nu o sili printr-o prevedere neconditionata. In acest caz n-ar mai fi creat oameni pretuiti de El ca persoane reale, de a caror iubire libera se bucura cu adevarat, dumnezeu poate sa-si permita sa renunte cu voia la o prevedere care ar sili iubirea oamenilor fata de El, ca sa nu ramana tara bucuria ce I-o dau printr-o iubire nesilita de o astfel de Prevedere.

Aceasta nesilire a iubirii din partea oamenilor nu-I tulbura ordinea si plinatatea vietii Lui interne. Ba nici neiubirea ce I-o pot arata unii oameni nu-I tulbura fericirea ce o are in El insusi din iubirea desavarsita intre Persoanele treimice. Aceasta nesilire a libertatii omului de catre Dumnezeu printr-o prevedere neconditionata a faptelor lui e afirmata de Sfantul Ioan Damaschin. Ea ascunde o dependenta voita a prestiintei lui Dumnezeu de libertatea omului, o dependenta tainica, greu de inteles, caci e dependenta unei stiinte anterioare de fapte posterioare.

Poate ca Dumnezeu priveste la faptele omului dintr-un plan care depaseste succesiunea temporala, dar fara sa o desfiinteze. in orice caz raportul intre pre-stiinta lui Dumnezeu si libertatea omului nu poate si nu va putea fi eventual clarificata niciodata de gandirea omeneasca.” (Pr. Prof. Dumitru Staniloae)