11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:06
No menu items!

Soţiile şi copiii pompierilor morţi în misiune se vor putea angaja la Interne

spot_img

pompieri

Pompierii răniţi grav în misiuni ar putea rămâne, din 2014, angajaţi în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe funcţii neoperative, iar în cazul în care îşi pierd viaţa, soţiile şi copiii lor se vor putea angaja, la cerere, în minister.

Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, a declarat, într-un interviu acordat revistei ministerului, „Pentru patrie”, că „o prioritate” pentru 2014 este adoptarea unui act normativ pentru acordarea de sprijin în cazul pompierilor răniţi sau decedaţi în misiune. „Vreau să fie un set de măsuri asemănător celui adoptat deja pentru poliţişti, care să menţină un echilibru raportat pericolelor la care aceştia se expun zi de zi”, a declarat ministrul Stroe.

Potrivit proiectului de act normativ, un pompier rănit în timpul activităţii şi încadrat în gradul III de invaliditate, ceea ce înseamnă că şi-a pierdut jumătate din capacitatea de muncă, ar putea cere să rămână angajat al MAI.

Ca şi în cazul poliţiştilor, pompierii al căror contract de muncă încheiat cu MAI a încetat după ce au fost încadraţi în gradul III de invaliditate vor putea cere reangajarea odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, iar solicitările vor trebui soluţionate în maximum 45 de zile de la data înregistrării.

Proiectul de ordin de ministru prevede şi posibilitatea angajării la cerere, ca poliţist sau personal contractual în unităţi ale MAI, a copiilor aflaţi în întreţinerea pompierului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii sale în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Aceste măsuri de protecţie sunt aplicabile şi soţului, respectiv soţiei pompierului.

De asemenea, copiii aflaţi în întreţinerea pompierilor încadraţi într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestora într-un accident de muncă, vor putea fi înmatriculaţi sau transferaţi în instituţiile de învăţământ ale MAI. Pentru înmatricularea într-o instituţie de învăţământ a MAI, copilul pompierului trebuie să promoveze probele eliminatorii, respectiv examinarea medicală şi evaluarea psihologică, precum şi verificarea aptitudinilor fizice.

Lucian Mera