15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 0:30
No menu items!

Situație incredibilă în Capitală. De ce nu poate intra o femeie în propria casă: „Mi-au decupat ușa“

spot_img

O femeie din București s-a trezit că locuința proprietate personală din Sectorul 5 al Capitalei a fost ocupată abuziv de o familie cu șase copii.

Femeia a chemat Poliția, dar legea spune nu îi poate scoate pe oameni din casă fără ordin judecătoresc. „Mi-au schimbat yala, tot, mi-au decupat ușa și spun că au închiriat de la o noră. Eu nici nu am noră“, a mărturisit Maria, o pensionară de 65 de ani, la Digi 24.

Casa este locuită de fiul ei atunci când se întoarce din străinătate. Săptămâna trecută a mers să vadă dacă totul este în regulă. A avut un șoc în momentul în care a încercat să bage cheia în ușă. Încuietoarea era schimbată, iar în interiorul casei se afla o femeie necunoscută cu șase copii.

Poliția a fost chemată de urgență, dar familia nu a putut fi evacuată.

„S-au deplasat polițiști care au efectuat cercetări la fața locului. Cercetările sunt continuate de Secția 18 sub supravegherea Parchetului pentru infracțiunea de tulburare de posesie. În astfel de cazuri legea spune că o persoană poate fi evacuată doar cu ordin judecătoresc“, a explicat Crina Eșanu, purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei.

                                                                                                              Adina Bucur