22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:02
No menu items!

Situație fără precedent în Gorj, la o grădiniță. Părinții, puși să-și asume în scris riscurile unui cutremur

spot_img

Copiii care învață la grădinița cu program prelungit „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu sunt primiți în clădire doar dacă părinții vin și cu formularul semnat prin care își asumă răspunderea în cazul unui cutremur.

Conducerea grădiniței a trimis părinților documentele prin care declară, pe propria răspundere, că își asumă riscurile la care este supus copilul în cazul unor cutremure, având în vedere activitatea seismică existentă în Gorj. Altfel, copiii nu sunt primiți în clădire.

După ce au existat nemulțumiri, Inspectoratul Școlar din Gorj a venit la grădiniță și a retras formularele.

„Din discuţiile purtate cu membri ai CA (Consiliului de Administraţie – n.r.) şi cu directorul unităţii, a reieşit că, la data amintită (n.r. – luni), a fost trimis părinţilor, urmând a fi completată, o declaraţie pe propria răspundere prin care părinţilor/aparţinătorilor legali li se aducea la cunoştinţă riscul producerii unor evenimente seismice, aspect ce trebuia asumat prin semnătură de către aceştia. Actul fusese supus aprobării de către Consiliul de Administraţie al unităţii. Documentul a fost retras ulterior, iar în acest moment nu există un alt act similar, care să poată îngrădi accesul preşcolarilor şi antepreşcolarilor la educaţie. Facem precizarea că acest caz este unul singular, neexistând o altă unitate de învăţământ care să fi dat un document similar”, a transmis Prefectura Gorj.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: stiridecluj.ro