10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 12:54
No menu items!

VIDEO. Situație de urgență în județul Dolj unde s-a rupt un baraj și a inundat mai multe hectare de teren

spot_img

Situație de urgență într-o localitate din  Dolj unde s-a rupt un baraj. Mai multe hectare de teren au fost inundate, iar drumul din zonă este blocat din cauza apei care s-a revărsat. Prefectura a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență.

Este vorba despre un baraj privat, iar apa a inundat terenurile persoanei care deține acest baraj privat. Șoferii nu au mai putut înainta, drumul fiind blocat. Primarul localității a declarat la Digi24 că ultimele lucrări la baraj s-au făcut în 2022, iar la verificări nu a fost semnalată nicio problemă. Era un baraj nou, a adăugat el.

Prefectura a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru a se decide ce măsuri să se ia. Există temerea că apa ar putea să ajungă în localitățile apropiate. Totodată, urmează să se stabilească motivul pentru care a cedat barajul. Reprezentanții Administrației Apelor Bazinale Jiu intervin pentru ca apa să nu ajungă în localitate. 

Instituția Prefectului – Județul Dolj:

„În cursul zilei de azi, 17.03.2023, în jurul orei 11:00, prefectul județului Dolj, Dan Diaconu a fost informat cu privire la faptul că apa a rupt barajul de la Verbița, provocând o viitură pe pârâul Baboia.

Până în acest moment nu au fost înregistrate pagube materiale importante. 3 ha de pășune au fost inundate și de asemenea, drumul județean DL 552 B PLENIȚA – VERBIȚA a fost acoperit de apă. Tendința undei de viitură este de retragere și nu există pericol ca apa să ajungă la casele de locuit. Cea mai apropiată localitate, satul Cornu se află la 10 km de locul producerii incidentului.

Prefectul județului Dolj, Dan Diaconu a luat legătura cu toate instituțiile abilitate să intervină de urgență în zonă pentru a evita orice pericol.

Conducerea ABA Jiu a dispus activarea Centrului Operativ pentru Situatii de Urgență ABA Jiu si SGA Dolj și a trimis o echipă în zonă pentru a interveni.

La nivelul Primăriei Verbița nu a fost constituit Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

”Evenimentul nedorit, prin cedarea barajului s-a produs din cauze necunoscute. Volumul de apă deversat nu a produs pagube materiale cetățenilor comunei și nici infrastructurii DJ 552B, deoarece volumul de apă a fost preluat de albia pârâului Baboia, în cea mai mare parte, iar pe suprafețele de teren de aproximativ 2,5-3 ha pe care a băltit apa circa două ore, în urma retragerii acesteia am constatat că nu s-au produs pagube. Aceasta este ceea ce a constatat comisia de intervenție din cadrul Primăriei Verbița în urma deplasării la locul producerii evenimentului”, a declarat edilul localitătii Verbița.

Barajul Verbița se află în administrarea Primăriei Verbița și este dată în concesiune unei societăți piscicole.”

D.Constantin