10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 10:30
No menu items!

Site-ul MApN în engleză, atacat cibernetic

spot_img

Ministerul Apărării anunță că versiunea de limbă engleză a site-ului său a fost atacată cibernetic, sâmbătă. Conform MApN, atacul cibernetic a fost unul de tip DDoS (Distributed Denial of Service), la fel ca celelalte atacuri cibernetice asupra unor instituții publice din România.

Originea atacului sau identitatea atacatorilor nu a putut fi confirmată, încă, conform MApN, care precizează că „este în legătură cu celelalte instituții naționale cu atribuții în domeniu pentru identificarea cu precizie a originii acestui atac și luarea tuturor măsurilor care se impun”.

„Sâmbătă, 28 mai, în jurul orei 04.30, asupra versiunii în limba engleză a paginii de internet a Ministerului Apărării Naționale, https://english.mapn.ro/, s-a declanșat un atac cibernetic de tip distributed denial of service (DDOS).

Specialiștii Comandamentului Apărării Cibernetice al MApN (CApC) au reușit restabilirea funcționării normale a paginii de internet în aproximativ 30 de minute de la declanșarea atacului DDOS.

Facem precizarea că site-ul MApN nu conține baze de date cu caracter sensibil sau clasificat, iar atacul nu a afectat alte servicii și rețele informatice ale MApN.

Comandamentul Apărării Cibernetice al MApN este în legătură cu celelalte instituții naționale cu atribuții în domeniu pentru identificarea cu precizie a originii acestui atac și luarea tuturor măsurilor care se impun”, se arată în comunicatul MApN.

M. Nedelcu