17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:58
No menu items!

Sistemul de alarmare al populației din București, băgat în reparații. Câte sirene ar suna azi, în caz de atac aerian sau dezastru natural

spot_img

Bucureștiul ar avea mari probleme dacă ar fi nevoit astăzi să își alarmeze populația, în caz de atac antiaerian sau dezastre naturale. Sirene există în oraș, dar nu toate funcționează, iar unele pot fi operate doar manual. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță o investiție de 2,7 milioane de lei pentru modernizarea sistemului de înștiințare și alarmare a populației în caz de situații de urgență.

„Acest sistem, compus din 300 de sirene și 6 centrale de alarmare amplasate în sectoarele Capitalei, n-a mai avut parte de investiții semnificative de mai bine de 30 de ani. Doar 155 de sirene și două centrale sunt astăzi funcționale, iar mare parte dintre sirene pot fi operate doar manual”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

„Obiectivul nostru e să modernizăm toate cele 300 de sirene, să cumpărăm 10 centrale de alarmare noi, precum și mediile de comunicație aferente (GSM, fibra optică, radio etc.). Vom face astfel un sistem modern, integrat și centralizat, care va putea fi acționat la nevoie apăsând un singur buton”, a adăugat el.

Bucureștiul are în total 454 de sirene pentru avertizarea populației, din care aproape 300 sunt în gestiunea Primăriei Capitalei, însă doar 330 sunt funcționale. Mai mult, doar 187 sunt introduse într-un sistem de alarmare și pot fi acționate de la distanță, restul fiind acționate doar de la fața locului.

                                                                                                                    Adina Silav