4.8 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024 - 4:52
No menu items!

Sindicatul polițiștilor Europol acuză ”o lipsă de asumare” în cazul dublei crime de la Oneşti. Ce ar fi trebuit să se întâmple

spot_img

Sindicatul Europol acuză ”o lipsă de asumare” în cazul dublei crime de la Oneşti şi prezintă mai multe scenarii de intervenţie posibile, conform unui comunicat citat de news.ro. În plus, colegii sindicaliști susțin că polițiștii de la Onești fie nu sunt pregătiți pentru procedurile citate, fie nu au echipamentele necesare.

Conform Sindicatului Europol, cele patru scenarii posibile în cazul intervenţiei de la Oneşti sunt următoarele:

Scenariul 1

Sunt chemaţi poliţiştii disponibili (de la nivelul Poliţiei Oraşului Oneşti) pentru a interveni în forţă în apartament, cu riscul ca agresorul, la primele semne că se încearcă spargerea uşii, să îi atace cu cuţitul pe cei doi ostatici, iar poliţiştii să execute foc asupra agresorului care nu avea de gând să se supună somaţiilor.

Observaţie:

  • la nivelul municipiului Oneşti există o singură patrulă de ordine publică.
  • nu există în dotarea poliţiştilor de ordine publică echipamentele necesare pentru a forţa/sparge uşa unui imobil.
  • poliţiştilor nu li s-a asigurat pregătirea tactică pentru cazurile de atacuri cu cuţitul.

Scenariul 2

Se aşteaptă echipa serviciului de acţiuni speciale, un trăgător se poziţionează pe acoperişul blocului din partea opusă sau în balcoanele din lateral, aşteaptă momentul oportun când agresorul apare la geamul balconului şi execută foc la nivelul pieptului, cu riscul de a-l ucide pe agresor.

Observaţie:

  • Poliţiştii din cadrul structurilor de acţiuni speciale nu au pregătirea, armele şi muniţia potrivită pentru acest tip de intervenţie.

Pentru scenariul 1 şi 2 mass media ar fi lansat concluzii de genul: „pensionar ucis fără milă”, „poliţiştii execută un bătrân neajutorat care a rămas fără casă”, „a fost împuşcat doar pentru că flutura un cuţit” sau „poliţiştii au ales să îl împuşte în loc să dialogheze”.

Scenariul 3

În timpul negocierilor purtate cu agresorul, echipa de intervenţie aşteptă momentul oportun, îi distrage atenţia agresorului şi din balconul de la etajul superior, prin rapel, pătrunde în apartament şi imobilizeză agresorul, cu riscul ca acesta să reuşescă să se rănească cu cuţitul pe care îl avea în mână sau chiar să atace ostaticii. Mai mult există şi riscul rănirii luptătorilor.

Observaţie:

  • Niciun poliţist din cadrului serviciului de acţiuni speciale din niciun inspectorat de poliţie judeţean nu a fost calificat ca „alpinist” pentru a realiza astfel de acţiuni şi nici nu există echipamente de acest gen în dotare.

Scenariul 4

Este cel pe care l-am văzut cu toţii la televizor şi care ne-a demonstrat încă o data haosul instituţional în momente critice.

”La «rece» este uşor să analizăm şi să ne dăm cu părerea despre o acţiune care avea multe necunoscute şi puţine certitudini. Peste toate acestea, un lucru doare rău: decesul a două persoane care puteau fi salvate. Iar ezitările au fost generate de o lipsă de asumare de către cei prezenţi, mai ales că la 40 minute de la apelul de urgenţă, la faţa locului a ajuns şi procurorul de serviciu”, au mai transmis sindicaliştii.

Doi bărbaţi au fost ucişi, la câteva ore după ce au fost sechestraţi de către un bărbat care a ameninţat, în mai multe rânduri în ultimii ani, că va face acest lucru pentru că a pierdut apartamentul printr-o decizie judecătorească.