17.2 C
București
joi, 2 mai 2024 - 12:58
No menu items!

Sindicaliștii INS acuză: Direcţii create cu dedicaţie peste noapte, angajări făcute «şmechereşte», cheltuieli nejustificate

spot_img

Sindicaliştii din Institutul Naţional de Statistică acuză conducerea instituției de cheltuieli nejustificate, de angajări făcute „şmechereşte” și „direcţii create cu dedicaţie” pentru „sarabanda privilegiaţilor” din INS. Angajații cer măsuri, în caz contrat, protestele se vor transforma în blocarea furnizării datelor INS către populație.

Sindicaliștii acuză că de cel puțin doi ani, de când se află la conducere directorul Tudorel Andrei, oameni fără specializare au fost angajaţi şi au avansat rapid în funcţii în INS, pe  criterii de prietenie, nu profesionale. 

„Modul defectuos de coordonare a unor servicii/direcții aflate în subordinea președintelui INS, domnul Tudorel Andrei, a condus în timp la o încadrare salarială discriminatorie în cadrul instituţiei, la un val de procese declanşate pe probleme de salarizare, la cheltuieli nejustificate a banului public pe cheltuieli de judecată şi pe dobânzi reparatorii. Camarila de personaje aduse de către conducerea INS, oameni fară vechime în domeniul statistic, a condus în timp la serioase disfuncţionalităţi ale instituţiei. Direcţii create cu dedicaţie peste noapte, angajări făcute «şmechereşte» la nivel teritorial pentru a transfera apoi anumite personaje în sediul central şi a le numi rapid în funcţii de conducere în semn de mulţumire pentru elogiile apărute în presă în perioada în care salariaţii îşi cereau drepturile dar şi altor personaje ce anterior aveau activităţi diferite cu scopul de a bloca orice drept cuvenit salariaţilor dar şi desemnarea prin ordin a acoliţilor în comisiile şi grupurile de lucru importante din INS, au ca obiectiv întregirea grupului de «corişti» ce lucrează intens la crearea unei imagini imaculate a preşedintelui INS şi care îi asigură astfel păstrarea funcţiei cu preţul umilirii, persiflării, persecutării, abuzului şi blocării prin orice mijloc a posibilităţii salariaţilor de exprimare a nemulţumirilor sau de a cere şi obţine drepturi”, se arată într-un comunicat al Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB).

Sindicaliştii mai susțin că în Institut există „persoane ce apar precum ciupercile după ploaie şi care, evident dintr-o pură coincidenţă, ajung să ocupe funcţii de conducere”.

„Lipsa cursurilor de formare profesională, slaba dotare tehnică a instituţiei, valul de ieşiri din sistem va duce cu siguranţă la o deprofesionalizare a salariaţilor din INS”, mai susţine sindicatul.

Reperezentanții angajaților din INS amenință că în cazul în care acțiunile de protest nu se vor finaliza cu măsuri, se va trece la un blocaj al datelor furnizate.

”În cazul în care decidenţii politici nu vor avea nici de această dată o reacţie vehementă vom ajunge la o situaţie de blocaj instituţional privind furnizarea de date atât de importante pentru societate”, se mai arată în comunicatul sindicatului.

M. Nedelcu