11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:32
No menu items!

Sindicaliștii din Tarom vor justificarea unor cheltuieli făcute de un director

spot_img

Liderii Sindicatului Siguranță Zbor din cadrul Tarom analizează posibilitatea de a solicita conducerii companiei de stat o situație financiară referitoare la cheltuielile prilejuite de numeroasele deplasări ale directorului Direcției Siguranță Zbor, Dragoș Munteanu.

Potrivit unor surse din cadrul companiei, președintele și vicepreședintele sindicatului, Narcis Pascu, respectiv Adrian Szabo, vor să li se pună la dispoziție rapoarte privind deplasările lui Dragoș Munteanu, în care să se precizeze cțte deplasări a avut, în ce scopuri și câți bani s-au cheltuit. Potrivit acelorași surse, liderii sindicali au informații potrivit cărora Dragoș Munteanu este „cam plimbăreț”, iar multe dintre deplasările efectuate pe banii companiei în diverse state ale lumii au fost mai mult din plăcere.

Sursa Zilei a dezvăluit că incidentul cu pilotul Tarom care a încercat să se urce beat la manșă, pe Aeroportul din Londra, s-a produs pe fondul lipsei unor măsuri preventive ce ar fi trebuit luate de șeful Direcției Calitate și Siguranță Zbor, Dragoș Munteanu. Sursa Zilei a aflat că pilotul Radu Cristea a pledat vinovat în fața judecătorilor britanici. A. Topală