19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024 - 2:39
No menu items!

Simularea examenului de bacalaureat începe luni. 78 de licee, în zone carantinate

spot_img

Simularea examenului de bacalaureat începe luni, cu proba scrisă la Limba și literatura română. În 78 de licee, din 1.577, nu se va susţine simularea examenului de bacalaureat, având în vedere că se află în zone carantinate.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că sunt cunoscute şcolile care organizează simularea pentru bacalaureat.

„Proba de limba română este programată în cursul zilei de luni, marţi avem matematică sau istorie, miercuri avem o altă probă şi joi este proba la limba maternă. Sunt 78 de licee în care nu se va susţine săptămâna aceasta examenul de simulare pentru bacalaureat pentru că 37 de licee sunt în Timişoara, sunt 21 de licee în Braşov, sunt 14 licee în judeţul Ilfov şi apoi sunt în Maramureş şi alte judeţe câte un liceu. Deci 78 de licee din 1.577.  Este vorba de cinci la sută din numărul de licee, este vorba de cinci la sută din numărul de elevi, circa 7.500 de elevi care nu vor putea susţine simularea deoarece se află în zona carantinate”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că sunt 200-300 de elevi care locuiesc în zone carantinate, dar învaţă în alte zone, care vor putea susţine simularea examenului de bacalaureat, părăsind localitatea cu o declaraţie pe propria răspundere.

„Nu ştim dacă toţi au de gând să meargă la examenul de simulare pentru că este un examen facultativ, nu este un examen obligatori”, a menţionat ministrul Educaţiei.

Probele din cadrul simulării naționale încep luni dimineața la ora 9.00, moment în care în fiecare clasă se deschid plicurile sigilate, care conțin subiectul multiplicat, potrivit procedurii oficiale de desfășurare a probelor de la simulare. Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8.30.

Pentru cadrele didactice venirea la școală are loc în intervalul 07.00-07.30, dacă sunt membre ale comisiei de evaluare. Profesorii asistenți vin la ora 8.00, iar profesorii evaluatori vin la ora 14.00.