18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 18:37
No menu items!

Simularea Evaluării Naţionale. Peste 13.600 de elevi au lipsit de la proba de Matematică. Patru, eliminaţi pentru că au încercat să copieze

spot_img

Un număr de 163.376 de elevi din cei peste 177.000 înscrişi în clasa a opta la începutul acestui an şcolar au fost prezenţi, marţi, la proba de Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale. Patru candidaţi au fost eliminaţi în urma unor tentative de fraudă.

”La simularea probei scrise la Matematică, desfăşurată astăzi, 21 martie, au participat, potrivit informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene (ora de referinţă: 13:00), 163.376 de elevi din cei peste 177.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar curent. Ca urmare a unor tentative de fraudă, au fost eliminaţi 4 candidaţi”, a transmis, marţi, Ministerul Educaţiei.

Simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a se va încheia miercuri, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro (sectiunea Simulare).

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi a competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educaţiei.

Rezultatele vor fi comunicate în 29 martie şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, acestea pot fi trecute în catalog.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale/liceale, a precizat ministerul.

Un număr de 164.009 elevi din cei peste 177.000 înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar au fost prezenţi, luni, la proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Conform sursei citate, și ieri, 4 elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

                                                                                                                  Adina Silav