8.8 C
București
luni, 25 octombrie 2021 - 3:47

Simona Halep și Monica Niculescu, în turul al treilea la Indian Wells

spot_img

Jucătoarele române de tenis Simona Halep și Monica Niculescu s-au calificat, vineri, în runda a treia a turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, după meciuri total diferite.

Simona Halep (24 ani, 5 WTA), cap de serie numărul cinci și deținătoarea trofeului, a trecut fără probleme de americanca Vania King (27 ani, 202 WTA), cu 6-1, 6-1, în doar 55 de minute.

Succesul categoric al Simonei pare să fie un semn că a încheiat perioada dificilă din acest început de an, una cu doar trei victorii (una în Fed Cup) și cinci înfrângeri.

Vania King câștigase singurul meci direct cu Halep de până acum, în 2010, în optimi la Montreal, cu 7-6 (5), 6-1.

Simona Halep și-a asigurat un cec de 36.170 dolari și 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Makarova (27 ani, 32 WTA), care a trecut cu 6-4, 6-4 de Lucie Hradecka (Cehia).

Halep și Makarova s-au confruntat de trei ori, iar jucătoarea din Constanța conduce cu 2-1 la meciurile directe. Simona Halep a câștigat primul meci în 2013, la New Haven, în sferturi, cu 6-1, 7-6 (6), Makarova s-a impus în 2015, la Australian Open, în sferturi, cu 6-4, 6-0, după care Simona a învins la Dubai, în sferturi, cu 6-3, 1-6, 7-5.

Monica Niculescu, cap de serie numărul 32 la turneul californian, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de britanica Heather Watson, cu 6-4, 2-6, 6-2, în două ore și 13 minute.

Niculescu (28 ani, 34 WTA) și-a luat astfel revanșa în fața britanicei (23 ani, 53 WTA), care câștigase singurul meci precedent, anul acesta, în optimi la Hobart.

Românca și-a asigurat un cec de 36.170 dolari și 65 de puncte WTA, iar în faza următoare va avea o adversară foarte dificilă, poloneza Agnieszka Radwanska, a treia favorită, care a câștigat greu meciul cu Dominika Cibulkova (Slovacia).

Radwanska (26 ani, 3 WTA) are avantaj în partidele directe cu Monica, pe care a învins-o recent, la Doha, în optimi, cu 7-5, 6-1. Poloneza a câștigat și primul meci bilateral, în 2009, în primul tur la Linz, iar Niculescu s-a impus anul trecut, în semifinale la Nottingham, cu 5-7, 6-4, 6-0.