18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:33
No menu items!

Simona Halep s-a calificat în optimi la US Open. Ce adversară ar putea întâlni. UPDATE

spot_img

UPDATE Simona Halep va lupta pentru un loc în sferturi cu Sabine Lisicki, din Germania, cap de serie numărul 24. Lisicki a eliminat-o în turul trei pe cehoaica Barbora Strycova, 6-4, 4-6, 7-5.

 

Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, a învins-o sâmbătă pe jucătoarea americană Shelby Rogers, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la New York, cu scorul de 6-2, 6-3.

Rogers are 22 de ani şi este pe locul 154 WTA. Partida a durat puțin peste o oră, iar Simona Halep a deținut controlul tactic pe tot parcursul jocului.

În optimi, Halep va juca împotriva învingătoarei dintre Sabine Lisicki (Germania, cap de serie 24) și Barbora Strycova (Cehia). În primele două tururi, Halep a trecut de neo-zeelandeza Marina Erakovic și de ucraineanca Kateryna Bandarenko, fără să piardă vreun set.