7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:45
No menu items!

Simona Halep nu scapă de probleme. S-a retras de la turneul WTA de la Bad Homburg

spot_img

Simona Halep, locul 3 WTA, s-a retras de la turneul de categorie WTA 250 de la Bad Homburg, din Germania, au anunţat organizatorii.

Jucătoarea română a luat această decizie după ce a constatat că nu este total refăcută după accidentarea suferită la Roma. Ea nu a participat nici la conferinţa de presă programată sâmbătă, înaintea turneului care trebuie să înceapă luni.

„Sunt aici la Bad Homburg, este un loc foarte frumos. Vreau să anunţ că nu voi juca săptămâna aceasta, deoarece gamba mea nu este încă pregătită pentru o competiţie. Îmi pare rău şi sunt tristă din această cauză, deoarece este un loc frumos, iar în acelaşi timp aş vrea să le mulţumesc tuturor celor de aici, pentru că sunt condiţii extraordinare şi m-am simţit bine aici. Voi continua să mă antrenez, pentru că îmi doresc mult să joc la Wimbledon, dar în acest moment trebuie să am grijă de corpul meu şi să fiu atentă cum decurge recuperarea”, a transmis Halep.

Halep a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, în 12 mai, în meciul din primul tur al turneului de la Roma, disputat cu germana Angelique Kerber. Din acest motiv, românca a ratat participarea la French Open, al doilea grand slam al anului.

Ea îşi propusese să debuteze în sezonul pe iarbă în Germania, unde a ajuns în această săptămână şi a început antrenamentele, şi apoi să participe la turneul de la Wimbledon, la care este deţinătoarea trofeului. Grand Slam-ul de la All England Club va debuta la data de 28 iunie.