6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 6:37
No menu items!

Simona Halep A CÂŞTIGAT turneul de la Shenzhen

spot_img

Tenismena româncă a obţinut al nouălea titlu al carierei, după un meci care a durat 62 de minute

simona halep

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Shenzhen (China), cu premii de 500.000 de dolari, după ce a trecut în finală de elveţianca Timea Bacsinszky (locul 47 WTA), cap de serie numărul 8, scor 6-2, 6-2.

Halep a obţinut astfel al nouălea titlu al carierei, după un meci care a durat 62 de minute.

A fost un început de an fantastic, mulţumesc fanilor că au venit să ne sprijine, a fost foarte bine pentru mine. Mi-ar plăcea să repet performanţa lui Na Li la Australian Open, vreau să iau fiecare meci în parte şi să fac un turneu bun la Melbourne, dar mai întâi mă gândesc la Sydney. Mulţumesc organizatorilor, românilor care au fost alături de mine şi echipei mele. Ne vedem anul viitor.

Simona Halep