23.6 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 14:36
No menu items!

SIF-urile vor să formeze un consorțiu pentru a investi în redresarea Combinatului Oltchim

spot_img

SIF-urile vor să formeze un consorțiu pentru a investi în redresarea Combinatului Oltchim

Costel Ceocea, președinte al SIF Moldova, a anunțat iminența formării unui consorțiu al Societăților de Investiții Financiare (SIF), care doreşte să se implice în rezolvarea situației Oltchim, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Această informație a apărut joi, în timpul discuțiilor organizate de Minister pe tema redresării și atragerii de invesții la combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea, considerat un proiect de interes național.

La discuții au participat ministrul Economiei Varujan Vosganian, George Mucibabici președinte al Deloitte, Ștefan Vuza, președinte al SCR Grup, Hein van Dam, partener la Deloitte, Virgiliu Băncila, presedinte executiv SCR Grup și Paul Miclaus, consilier personal al ministrului.

„Acest consortiu este interesat de funcționarea combinatului după privatizare și, de aceea, intenția lor este aceea de a investi într-un proiect  de integrare a combinatelor Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Chimcomplex Borzeşti”, potrivit comunicatului citat.

Punctele forte ale acestui proiect ar fi poziția geografică avantajoasă, piețele internaționale de desfacere care pot absorbi 70% din producţia Oltchim şi Chimcomplex, instalaţii modernizate, în marea lor majoritate, și costurile competitive.

De asemenea, un avantaj  îl reprezinta și faptul că Oltchim este singura capacitate de acest fel din Uniunea Europeană și ar aduce un plus de valoare pentru economia românească.

Oltchim SA a intrat în insolvență la începutul acestui an. În prezent, compania are datorii de peste 3,5 miliarde de lei și funcționează la o capacitate redusă.

Guvernul intenționează să vândă activele viabile printr-o procedură de privatizare și să lichideze activele neviabile.

Vlad Bârleanu