15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:10
No menu items!

Șicanare în trafic terminată la spital. Doi șoferi s-au bătut pe o stradă din Capitală, unul dintre ei fiind înjunghiat

spot_img

Un bărbat a fost înjunghiat, joi, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după o șicanare în trafic.

Incidentul a avut loc în jurul orei 11.30, pe strada Drumul Murgului, în dreptul cimitirului Izvorul Nou.

”Între doi conducători auto a avut loc o altercaţie, aceştia lovindu-se reciproc, cu un obiect contondent, respectiv un obiect ascuţit. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiilor 12 şi 23 Poliţie, precum şi echipaj de prim ajutor”, a transmis Poliţia Capitalei. 

Sursa citată a precizat că, din primele date, a rezultat faptul că cei doi conducători auto s-ar fi şicanat în trafic, iar, într-o intersecţie, au coborât din autoturisme şi după un schimb de replici s-au lovit reciproc. 

Unul dintre ei, în vârstă de 33 de ani, a fost înjunghiat și a fost transportat de urgență la spital.

Cercetările sunt efectuate de Secţia 23 Poliţie, ambii șoferi fiind identificați.