11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:51
No menu items!

Și mai mulți şoferi analfabeţi din Bucureşti şi Ilfov, care au obţinut permise de conducere. Încă 10 suspecți, audiați

spot_img

Polițiștii ilfoveni au anunțat, luni, că încă 10 suspecți au fost aduși la audieri în dosarul privind fraudarea probei teoretice a examenelor de permise auto organizate de SRPCIV București. Printre aceștia se află și un instructor auto, dar și candidați care au promovat examenele în mod fraudulos.

”În cursul zilei de astăzi, polițiștii desfășoară activități procedurale privind 10 suspecți, fiind emise 10 mandate de aducere, cu privire la beneficiari ai unor permise de conducere obținute în mod ilegal, intermediari și un alt instructor auto, care ar fi sprijinit activitatea infracțională”, a transmis Inspectoratul de Poliție Ilfov.

În dosarul privind fraudarea probei teoretice, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au extins cercetările cu privire și la alte persoane, astfel că, până astăzi, 90 de persoane au dobândit calitatea de suspecți sau inculpați.

Dintre cele 90 de persoane, 26 au fost reținute pentru 24 de ore, iar dintre acestea, față de 2 a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile și pentru 23 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Luna trecută, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au depistat în flagrant 3 bărbaţi, respectiv un candidat, un instructor auto şi un „sufleor”, care ar fi fraudat proba teoretică.

Candidatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în sala de examen purtând tehnică audio-video pe haine şi în urechi, aceasta permiţându-i ”sufleorului” să vadă monitorul şi să transmită răspunsurile corecte beneficiarului.

Anchetatorii au stabilit atunci că zeci de şoferi din Bucureşti şi Ilfov au reuşit să obţină astfel permise de conducere, chiar dacă sunt analfabeţi.

                                                                                                                  Adina Silav