7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:53
No menu items!

Și astăzi oamenii sunt frământați de prezența lui Iisus / VIDEO

spot_img

„Ce-i cu atâtea biserici? Ce-i cu atâția credincioși? Ce-i cu atâția fundamentaliști? Ce-i cu atâția ortodocși? Ce-i cu atâtea troițe?” Stați, că încă nu s-a dat decretul să vă stricați troițele de prin intersecție, dar o să vină și asta într-o zi! Pentru ca or să găsească ei ceva, or să spună că se smintesc ateii dacă își clătesc privirea pe ele și nu au voie să le vadă! Găsesc ei metode, stați liniștiți!

O să vină într-o zi o lege să nu mai ții icoana în casă, să nu porți cruce la gât, să nu-ți faci cruce pe stradă, poate n-o să mai avem cruce pe biserică, să nu mai ai voie să bați toaca sau să tragi clopotul. Acestea nu sunt greu de inventat! Ele sunt la îndemâna oricui! Cu un nebun la cârmă, și dezordinea bălăngăne și hălăduie peste tot! „Când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni” (Psalmul 11:8) Oamenii fac orice pe lumea asta, numai voia lui Dumnezeu nu o fac! Orbirea despre care vorbim vine din tumultul și freamătul acesta care frământă pe majoritatea oamenilor de știință americani, pentru că noi avem doi Dumnezei pe acest pământ: NASA și Uniunea Europeană! NASA știe tot ce se întâmplă pe planeta asta, cunoaște toate labirinturile pământului! Știe unde stau extratereștrii, cum se înmulțesc ei, pe unde umblă OZN-urile, tot știu! Și UE știe tot ce trebuie făcut pe pământ, restul oamenilor sunt proști! Dar Dumnezeu din cer a venit și a spus așa: “Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3) Deci, freamătul acesta pe care-l face Iisus în istorie, într-adevăr frământă și astăzi lumea! Și astăzi oamenii sunt frământați de prezența lui Iisus, i-ar sparge icoanele, i-ar dărâma bisericile, i-ar decapita pe creștini, ar șterge orice urmă..pentru că, spune Psaltirea: „au intrat cu securi și cu topoare si au stricat jertfelnicul lui Dumnezeu!”

„Cine ne este Domn?” V-ați întrebat vreodată ce înseamnă planeta fără oxigen? Căci așa spune Sfânta Scriptură: „Tu spre răsuflare ai revărsat aerul din cer.” Deci, acest aer are un Stăpân! „A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric”(Geneza). „Când s-au făcut stelele, lăudatu-m-au cu glas mare toţi îngerii mei” (Iov 38, 7). Asta spune Dumnezeu, dacă știe altcineva ceva, să spună!