Sfaturile lui “Marcel Gentoiu” pentru călătorii din gări / VIDEO

Poliţia Română a lansat, sâmbătă, în incinta Gării de Nord, o campanie de prevenire a furturilor de bagaje, din trenuri şi din gări, numită “Marcel Gentoiu”

amenzi-politie

Poliţia Română a lansat, sâmbătă, în Gara de Nord, o campanie de prevenire a furturilor de bagaje din trenuri şi din gări, în cadrul căreia “Marcel Gentoiu”, un geamantan vorbăreţ, s-a deplasat printre călători şi le-a comunicat mesaje de atenţionare.

“Marcel Gentoiu” le-a adresat oamenilor sfaturi, recomandări şi informaţii despre statisticile Poliţiei Române privind furturile de bagaje şi cauzele care favorizează comiterea unor astfel de fapte, respectiv neatenţia sau neglijenţa celor care devin victime, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În cadrul acestei campanii, poliţiştii de la Transporturi şi cei de la Prevenire au distribuit pliante şi au adresat sfaturi şi recomandări persoanelor aflate în Gara de Nord din Capitală.

Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, furturile comise în perioada 2012-2013 asupra călătorilor, în trenuri şi gări, sunt favorizate fie de neatenţia acestora, respectiv de adormirea sau lipsa de supraveghere a bunurilor, în proporţie de 70,7 la sută, fie din cauză că le-au uitat în diverse locuri, fiind înregistrat un procent de 12,2 la sută dintre situaţii.

R.D.

NICIUN COMENTARIU