20.7 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 19:26
No menu items!

Seviciile secrete de la Seul: Hamas folosește arme livrate de Coreea de Nord

spot_img

Serviciile secrete sud-coreene au dovezi privind posibila utilizare a unor arme nord-coreene de către organizaţia militantă palestiniană Hamas, conform unui material publicat de presa de la Seul, citată de AFP.

Ziarul sud-coreean JoongAng Daily a relatat că Serviciul Naţional de Informaţii a publicat o fotografie a unei grenade propulsate de rachetă F-7 fabricate în Coreea de Nord, care a fost folosită de Hamas. Marcajele de pe siguranţă sunt în coreeană.

Există de mult timp rapoarte despre un posibil acord de arme între Hamas şi Coreea de Nord. Regimul condus autoritar de Kim Jong Un a negat că armele nord-coreene au fost folosite în atacul Hamas şi al altor grupuri extremiste asupra Israelului din 7 octombrie, care a declanşat războiul din Gaza.

NIS a prezentat luni fotografii cu o bazooka dezmembrată şi a confirmat relatările din mass-media americane despre posibile livrări de arme din Coreea de Nord către Hamas. Organizația a precizat că au fost colectate dovezi concrete cu privire la amploarea şi calendarul livrărilor de arme nord-coreene.

Cu toate acestea, nu au putut fi furnizate detalii suplimentare, pentru a proteja informatorii şi relaţiile diplomatice. Postul Vocea Americii a relatat săptămâna trecută că a primit fotografii cu bazooka nord-coreeană prin canale diplomatice. De asemenea, armata israeliană a declarat că a confiscat arme nord-coreene în Fâşia Gaza de când a început războiul. Rezoluţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite interzic Coreii de Nord să exporte arme. Conform guvernului SUA, Phenianul a livrat recent Rusiei lansatoare de rachete şi mai multe rachete balistice. Rachetele nord-coreene au fost, de asemenea, folosite în războiul în desfăşurare al Rusiei în Ucraina.

T. S.