13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:34
No menu items!

Sentința pentru Liviu Dragnea, amânată pentru 15 mai

spot_img

Instanţa supremă a amânat pentru 15 mai pronunţarea sentinţei în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt judecaţi pentru fraude la referendumul din 2012

Dragnea_Liviu

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  au amânat,  miercuri, sentinţa în dosarul în care ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia în acest dosar  nu va fi definitivă, ci va putea fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.

Pe 22 aprilie, magistrații au finalizat discuţiile și audierile pe fond în dosarul privind fraude la referendum, şi a stabilit, totodată, pronunţarea sentinţei în data de 6 mai în această cauză.

Marţi, Liviu Dragnea a recunoscut că are emoţii în legătură cu decizia instanţei. A susţinut însă că este nevinovat şi că împotriva lui nu există nicio probă serioasă, ci doar „afirmaţii, consideraţii, deducţii”.

La începutul procesului, acum un an și câteva luni, doi dintre inculpaţii care şi-au recunoscut vinovăţia au fost condamnaţi la câte un an şi patru luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei.

Sute de persoane au fost audiate ca martori în acest dosar, printre care  şi premierul Victor Ponta, dar și alți lideri din PSD.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012,  Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al PSD, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

M.N.