Senatorul PSD Marius Isăilă, acuzat de corupție, vrea liber la avere

Senatorul PSD Marius Isăilă, cercetat penal pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri, contestă, joi, la Înalta Curte, cauţiunea de 500.000 de lei impusă de DNA

Marius Ovidiu Isaila_SZ

Procurorii DNA au dispus punerea sub control judiciar pe cauţiune, după ce Senatul a respins solicitarea de arestare preventivă.

Solicitarea procurorilor este o premieră în România, dar și cererea senatorului din instanță poate fi considerată o premieră. DNA a instituit sechestru pe conturilor deţinute de senator, dar şi asupra unor bunuri mobile şi imobile, până la concurenţa sumei de  220.000 de euro. În plus, procurorii au pus sechestru pe un apartament cu trei camere, situat în Bucureşti, două construcţii cu teren amplasate în judeţul Bacău, un apartament cu o cameră situat în Bucureşti şi un teren de 1.014 metri pătraţi, amplasat în Corbeanca, judeţul Ilfov.

DNA a decis şi instituirea sechestrului asupra conturilor deţinute de senator.

De asemenea, inculpatul Isăilă Marius Ovidiu va depune o cauţiune în valoare de 500.000 de lei, care va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceleiaşi sumei de 500.000 de lei, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie,

comunicat DNA

Plenul Senatului a respins, în 2 iunie, arestarea preventivă a senatorului Marius Ovidiu Isăilă.

Direcţia Naţională Anticorupţie susţinea că solicitarea de arestare preventivă a lui Isăilă este justificată de faptul că au fost constatate

repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani.

De asemenea, DNA spunea că Isăilă a încercat să afle date nedestinate publicităţii, despre posibile cercetări ce s-ar fi putut efectua faţă de persoana sa de către organele judiciare.

Procurorii precizează că Marius Isăilă a ocupat o serie de funcţii în sistemul public de finanţe, fiind director în Administraţia Financiară Sector 5, director adjunct al Direcţiei de Control din cadrul ANAF, şef serviciu în Ministerul de Finanţe, la Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE, pentru ca din decembrie 2012 să fie ales senator.

În 2012, Isăilă ar fi solicitat o mită de 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a controlului ANAF, el fiind la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor. Actualul senator PSD, alături de consilierul său Ştefan Cristian Ene, ar fi primit 180.000 de euro, în vreme ce un intermediar al mitei a obţinut 20.000 de euro din suma totală.

Sofia Marinescu

NICIUN COMENTARIU