10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 6:00
No menu items!

Senatorul PNL Marius Nicoară, favorit pentru Ministerul Transporturilor, în ciuda scandalului privind vizionarea unui film indecent în plenul Parlamentului

spot_img

Senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoară, este favoritul liberalilor pentru a prelua portofoliul transporturilor după retragerea lui Ovidiu Silaghi. Iniţial, premierul Victor Ponta a dorit-o în această funcţie pe Norica Nicolai, însă aceasta a refuzat să îşi întrerupă mandatul de europarlamentar.

Senatorul Marius Nicoară, liderul PNL Cluj, s-a făcut cunoscut în 2010, când  a fost filmat în plenul senatului în timp ce viziona un film indecent în timpul dezbaterilor la legea pensiilor. Senatorul a explicat ulterior despre ce era vorba mai exact.

Nu este vorba despre un film pentru adulți, ci este vorba pur și simplu de un mail pe care l-am primit de la un coleg, în care e vorba despre cu totul altceva. Nu are nicio legătură cu filme pentru adulți. Este un mail glumeț. Nu este absolut nimic acolo indecent. Este doar un masaj thailandez versus masaj american

Marius Nicoară
senator PNL

Conducerea PNL se va reuni duminică, de la ora 11, pentru a face o nouă propunere privind conducerea Ministerului Transporturilor. Pe lista nominalizărilor se află Teodor Atanasiu, dar și secretarul de stat din minister, Cristian Ghibu, un apropiat al lui Relu Fenechiu. Ghibu a fost desemnat de ministrul interimar Victor Ponta să se ocupe de gestionarea treburilor curente ale instituției.

Nicoleta Vera