10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:42
No menu items!

Senatorul Dan Șova are al treilea dosar la DNA

spot_img

Procurorii DNA au deschis pe numele senatorului Dan Șova un nou dosar penal, în care este acuzat, ca avocat, la data faptelor, de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

În același dosar, fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, precum și fostul director economic sunt acuzați de abuz în serviciu.

Potricit procurorilor, în perioada 2006 – 2008, Dan Șova i-a determinat pe Bălan și Lepădat să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice.

„Concret, la data de 01.03.2006 și 19.03.2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați Șova și Asociații două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost încheiate în condițiile în care SC CET Govora avea contract cadru de asistență juridică valabil, având același obiect, încheiat cu aceeași Societate Civilă de Avocați Șova și Asociații”, arată procurorii în ordonanța de începere a urmăririi penale.

DNA precizează, într-un comunicat de presă, că, „prin aceste activități, a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA în valoare în valoare de 667.409,20 euro și 1.822.928,24 lei și creat în mod injust un folos în patrimoniul Societății Civile de Avocați Șova și Asociații”.

Comisia juridică din Senat a avizat favorabil, marți, cererea DNA de reținere și arestare preventivă a lui Dan Șova.

Andrei Tudor