17.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 0:46
No menu items!

Senatorii sunt de acord cu ridicarea imunității lui Florin Cîțu. Votul final va fi dat astăzi în plen

spot_img

Comisia juridică a Senatului a acordat, miercuri, în unanimitate, un punct de vedere favorabil solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Punctul de vedere al Comisiei juridice va intra miercuri în plenul Senatului, care va dezbate şi vota, începând cu ora 12:00, solicitarea DNA în cazul Cîţu.

Senatorul Florin Cîţu a venit la comisia juridică înainte de votul senatorilor pentru raport. Acesta a afirmat, la final, că nu vrea să se pronunţe pe dosar.

”Am multe semne de întrebare, vom vedea, cred că timpul le va da tuturor răspunsul. Trebuie să ne aducem aminte, a fost stare de alertă până în 2022 în România, repet, Guvernul pe care l-am condus a luat toate deciziile, în conformitate cu legislaţia”, a spus Cîţu.

DNA a cerut Senatului României ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu (PNL), în dosarul achiziției de vaccinuri.

                                                                                                       Adina Bucur Silav