11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:20
No menu items!

Șeful NATO: Occidentul să se pregătească pentru un război de durată în Ucraina

spot_img

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi, după o întâlnire avută la Washington cu președintele Joe Biden, că războiul din Ucraina se va încheia în cele din urmă la „masa negocierilor”, dar până atunci el devine deja unul de uzură, iar Occidentul trebuie să fie pregătit pentru un conflict de durată, relatează CNN.

„Războaiele sunt, prin natura lor, imprevizibile și, prin urmare, trebuie pur și simplu să fim pregătiți pentru o perioadă lungă de timp”, a afirmat Stoltenberg.

Sprijinul SUA „face diferența pe câmpul de luptă în fiecare zi”, a menționat secretarul general al NATO după întrevederile de la Casa Albă. „Președintele Putin a vrut mai puțin NATO și de aceea a invadat Ucraina, dar acum primește mai mult”, a adăugat Jens Stoltenberg, aflat în capitala americană pentru a pregăti summitul NATO prevăzut să aibă loc între 28 şi 30 iunie la Madrid. 

Miercuri, el a avut o întrevedere separată la Washington cu șeful diplomației americane, Antony Blinken.

Războiul din Ucraina „s-ar putea termina mâine, dacă Rusia pune capăt agresiunii sale, dar nu vedem niciun semn în această direcţie în acest stadiu”, a declarat Stoltenberg la conferinţa de presă comună cu secretarul american de stat.

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina va dura încă „multe luni”, a afirmat la rândul său Antony Blinken, a relatat AFP, preluată de Agerpres.

Joi, după întrevederile de la Casa Albă, Jens Stoltenberg a repetat că războiul din Ucraina devine unul de uzură, în care ucrainenii „plătesc un preț greu pentru că își apără țara pe câmpul de luptă”, iar Ucraina continuă să aibă nevoie de sprijinul NATO, însă în cele din urmă totul se va încheia „la masa negocierilor”.

                                                                                                                 Adina Silav