13.2 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 10:53
No menu items!

Șeful DNA: Avem cazuri de mare corupție în Sănătate, dar și în administrația centrală din București

spot_img

Șeful DNA a vorbit, într-un interviu pentru G4media.ro, despre marile dosare de corupție aflate în lucru la DNA, despre colaborarea cu SRI, dar și despre el, cum se vede ca procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Întrebat de reporter ce model de procuror șef ar fi, în comparație cu precedesorii Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi, Marius Voineag a spus că este “un mixt între cei doi, dar cu semnătura mea proprie în spate”.

Șeful DNA a făcut precizări importante și despre colaborarea cu SRI, în marile dosare de corupție, precizând că nu a cerut încă informații de la serviciul secret, dar urmează să o facă. Mai exact, șeful DNA a spus că atunci când un caz o va impune și anchetatorii vor avea nevoie de “elemente suplimentare”, va cere SRI să spună dacă dețin astfel de elemente sau nu. Amintim că din vara anului trecut, legea s- a schimbat astfel încât SRI poate furniza procurorilor informații legate de dosarele penale, la cererea acestora.

Întrebat de schimbarea șefului Secției militare, procurorul Liviu Lascu, despre care presa a speculat că ar fi fost îndepărtat deoarece a “îndrăznit” să facă percheziție la sediul SRI într-un dosar penal, șeful DNA a precizat că procurorul Lascu nu era bun pentru această funcție, iar dosarul a mers mai departe.

“Acuma, dacă vrem să validăm teze eroice că cineva-și asumă și-și fixează o țintă un plutonier de la SRI, înseamnă că e ok, validăm tezele astea eroice. Dar din punctul meu de vedere, serviciul militar era prost condus”, a mai declarat Marius Voineag pentru G4media.ro.

Chestionat despre dosarele de corupție pe care le instrumentează acum procurorii DNA, Voineag a mai spus că sunt nume importante vizate, persoane care ocupă funcții de conducere în sănătate, în administrația centrală dar și la nivel de primării, cum este cea condusă de Robert Negoiță, în Capitală.

G4media a publicat, în ultimele două luni, dezvăluiri referitoare la achiziții făcute de Primăria sector 3, pe care le-ar fi câștigat, în urma unei licitații, firme administrate de oameni din anturajul Sorinei Docuz, apropiată de premierul Marcel Ciolacu.

“Dosarul este deschis cred, la finalul anului trecut sau începutul acestui an. Suntem foarte, foarte interesați de tot ce apare în zona de media, fie că se numește journalism de investigație, fie că se numește journalist de expunere publică, cee ace s-a întâmplat aici. Din punctul nostrum de vedere, ne ajută foarte mult ca noi să putem să avem muniție în anchetele noastre”, a mai spus șeful DNA.

Marilena Nedelcu