12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:35
No menu items!

Șeful Consiliului Concurenței susține că plafonarea tarifelor RCA nu este suficientă:“După 6 luni, vor fi aceleași probleme”

spot_img

Plafonarea preţurilor nu este suficientă pentru a rezolva criza de pe piaţa RCA şi este nevoie de un pachet de mai multe măsuri pentru a fi siguri că, după şase luni, nu vor mai exista aceleaşi probleme, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„Pe piaţa RCA există probleme, dar nu de ieri de azi. Există un proiect de lege în Parlament şi un proiect de ordonanţă la Ministerul de Finanţe, deci problemele le ştim. Toate variantele sunt pe masă, dar trebuie să găsim o formulă prin care să ne asigurăm că peste şase luni lucrurile se vor îmbunătăţi şi nu cred că avem o singură soluţie, ci trebuie să adoptăm mai multe soluţii, să avem un plan format din mai multe măsuri ca să însănătoşim piaţa de RCA”, a precizat Bogdan Chiriţoiu, pentru Agerpres.

Întrebat dacă plafonarea preţurilor în acest moment ar fi justificată, Chiriţoiu a precizat că instituţia pe care o reprezintă va analiza acest lucru.

„Trebuie să găsim un ansamblu de măsuri. Vom vedea dacă acest ansamblu de măsuri ar trebui să includă sau nu plafonarea, dar trebuie să fim siguri că după şase luni vom fi într-o situaţie mai bună. Când vom primi de la Guvern proiectul de act normativ îl vom analiza şi aviza cu celeritate, dar vrem să ne asigurăm că avem un plan care rezolvă problemele din piaţă. Nu cred că o singură măsură, plafonarea sau alta, este suficientă”, a explicat Chiriţoiu.

Tarifele la RCA au mai fost plafonate în urmă cu cinci ani, dar ca parte a unui plan mai amplu de măsuri.

„Plafonarea a fost însoţită de modificarea legislaţiei, ceea ce a avut efecte pozitive, dar, din păcate, nu tot ce s-a decis privind acea lege a fost complet aplicat, erau lucruri prevăzute în ordonanţa din 2017 care nici până astăzi nu au fost implementate. Şi, de asemenea, a fost cel puţin o eroare în momentul în care a fost aprobată ordonanţa în Parlament. Undeva modul de aprobare a ordonanţei a creat mai multe probleme decât a rezolvat, ceea ce a contribuit la criza actuală”, a spus Chiriţoiu.

El a adăugat că, dacă există voinţă politică, se poate lua rapid un pachet de măsuri care să pună punct crizei de pe piaţa RCA.

„Dacă în 2017 a fost dată o ordonanţă, acum intenţia este de a folosi o Hotărâre de Guvern în baza Legii concurenţei, ceea ce este o premieră, această prevedere din Legea concurenţei nu a mai fost aplicată, cel puţin în perioada recentă. Atunci, fiind un lucru complet nou, va trebui să fim siguri că îl facem bine. Va trebui să ne asigurăm că avem o analiză temeinică, un studiu de impact şi, repet, că ansamblul de măsuri pe care îl luăm va duce la rezultate pozitive în piaţă”, a conchis Chiriţoiu.

Ministerul Finanţelor a lansat, vineri, în dezbatere proiectul de Hotărâre care vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA.

                                                                                                                    Adina Silav