17.2 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 20:54

Șeful CIA, față în față cu liderul talibanilor la Kabul

spot_img

William Burns, directorul Agenţiei Centrale pentru Informaţii din SUA, s-a întâlnit luni, la Kabul, cu mollahul Abdul Ghani Baradar, liderul Biroului politic al Mişcării talibanilor afgani, afirmă oficiali americani citaţi de cotidianul The Washington Post.

CIA nu a făcut niciun comentariu pe tema întâlnirii, dar este posibil ca discuţiile să se fi concentrat pe operaţiunile de evacuare din Afganistan, care au termen-limită data de 31 august, dar care ar putea fi prelungite.

Conform ziariștilor americani, trimiterea directorului CIA la Kabul evidenţiază importanţa crizei din Afganistan pentru Administraţia Joseph Biden. Mollahul Abdul Ghani Baradar este liderul Biroului politic al Mişcării talibanilor afgani şi unul dintre adjuncţii liderului suprem al organizaţiei islamiste, Haibatullah Akhundzada. Abdul Ghani Baradar este un lider influent al talibanilor, a participat la mai multe serii de negocieri cu Statele Unite şi va face parte din viitorul consiliu executiv din Afganistan.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi-a atras critici dure pe plan intern şi la nivel internaţional din cauza retragerii în mod brusc a trupelor din Afganistan, situaţie care le-a permis insurgenţilor talibani să ocupe numeroase provincii afgane şi zone din capitala ţării, Kabul. Alianţi ai SUA, în principal Marea Britanie, Franţa şi Germania, cer prelungirea operaţiunilor de evacuare din Afganistan a cetăţenilor străini, a colaboratorilor afgani şi a persoanelor care solicită azil din raţiuni de securitate.

Mişcarea talibanilor a avertizat că vor exista “consecinţe”, inclusiv în privinţa acţiunilor de formare a unui nou guvern în Afganistan, dacă Statele Unite prelungesc operaţiunile militare de evacuare după data de 31 august.

E. Stan