6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 7:19
No menu items!

Șeful Armatei Norvegiei: Trebuie să ne pregătim de luptă

spot_img

Trebuie să ne pregătim de luptă, a spus noul șef al Armatei Norvegiei fiind în toon cu declarația șefulului Armatei Elveției, care a transmis recent un avertisment către populația din Țara Cantoanelor.

Tulburările au ajuns destul de aproape de noi, a spus noul șef al armatei din Norvegia, Odin Johannessen. El crede că țările europene nu mai pot aștepta să trăiască în pace și securitate, fără să se apere. „Cred că trebuie să fim pregătiți să luptăm, și cu vorbe, dar și cu acțiuni – și, dacă este necesar, cu arme – pentru a apăra țara și valorile pe care le avem în comun”, a declarat Johannessen, luni, într-un discurs, la Societatea Militară din Oslo.

El a preluat funcția de șef al armatei în octombrie anul trecut și a fost anterior director de operatiuni pentru Statul Major al Apărării din Oslo. „Criza din Ucraina și teroarea în Paris arată că Europa nu mai poate aștepta să trăiască în pace și securitate, fără a fi nevoie să-și apere interesele și valorile sale”, a spus Johannessen, care și-a rezervat o mare parte din discurs pentru a sublinia importanța soldaților bine pregătiți și dotați corespunzător. „Nu poți câștiga războaie fără cizmele în teren”, a spus el.

Pe de altă parte, el și-a exprimat îngrijorarea asupra faptului că alocările financiare nu sunt în concordanță cu planurile aprobate. „Pot să spun acum că îmi este imposibil să ating obiectivele stabilite în planul pe termen lung așa cum este el întocmit în prezent. Pentru noi, în interiorul sistemului militar, acest lucru este deja evident de mai mulți ani”, a spus Johannessen.

Șeful Armatei Elveției, generalul-locotenent André Blattmann, a emis un avertisment pentru cetățenii elvețieni afirmând că societatea este periculos de aproape de colaps și i-a sfătuit pe rezerviștii care nu sunt deja înarmați să ia măsuri să se înarmeze. Blattmann este șef al Forțelor Armate de la 1 martie 2009 și cuvintele sale au o greutate foarte mare într-o țară în care cetățenii s-au exprimat ăntr-un număr covârșitor, la referendum, contra burqa și a moscheilor, în timp ce îngrijorarea față de imigrație și islamizare crește alarmant.

„Situația este din ce în ce mai riscantă”, și-a început discursul Blattman. „Amenințarea terorismului este în creștere, războaiele hibride sunt purtate în întreaga lume, perspectivele economice sunt sumbre și fluxurile de migrație au atins dimensiuni neprevăzute”, a spus înaltul ofițer. „Neliniștea socială nu poate fi exclusă”, iar vocabularul în discursul public va fi „periculos de agresiv”, a mai spus Blattman.

Emanuel Stan