12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:20
No menu items!

Șeful armatei britanice: Forţa noastră aeriană va fi în România la începutul lunii aprilie

spot_img

Șeful Armatei Regatului Unit a anunțat că, începând de luna viitoare, aviația militară a Regatului Unit va avea în țara noastră misiuni de supraveghere a spațiului aerian.

„Este o plăcere să mă aflu aici, în România. Este prima dată când vizitez această ţară. Sunt de 100 de zile şeful apărării şi aceasta este a treia ţară străină pe care o vizitez.

Am avut discuţii foarte productive cu şeful apărării dumneavoastră, cu care am vorbit despre situaţia internaţională actuală şi despre modul în care ţările îşi unesc forţele, în special ţări ca România şi ca Regatul Unit, ca doi parteneri din NATO cu o relaţie militară solidă”, a spus, vineri, amiralul Tony Radakin, într-o declaraţie de presă la sediul ambasadei Regatului Unit la Bucureşti.

Șeful Armatei Regatului Unit a precizat că forțele aeriene ale armatei britanice vor ajunge în România la începutul lunii aprilie pentru a proteja spațiul aerian al țării noastre.

„Armatele noastre conlucrează strâns, la fel şi forţele navale şi sunt bucuros că forţa noastră aeriană protejează cerul de deasupra noastră şi că forţa noastră aeriană va fi aici la începutul lunii aprilie continuând să protejeze cerul României.

Este unitatea militarilor noştri, unitatea reacţiei politice cea care răspunde la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Acest lucru ne ţine pe toţi în siguranţă şi demonstrează Rusiei cât de inacceptabil este comportamentul său şi cum ne vom uni forţele pentru a ne proteja comunităţile şi pentru a sprijini Ucraina”, a adăugat şeful militar al Forţelor Armate ale Regatului Unit.

                                                                                                                    Adina Silav