18.9 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024 - 23:22
No menu items!

Șefa companiei din Ungaria care a produs pagerele explozive din Liban ar fi lucrat pentru Comisia Europeană.  Bruxelles-ul investighează

spot_img

Comisia Europeană a anunțat că investighează, miercuri, dacă a angajat-o vreodată pe șefa firmei ungare care a fost implicată în producția de pagere livrate în Liban, după ce dispozitivele au explodat în serie, marți, ducând la rănirea și uciderea unui număr mare de membri ai organizației teroriste Hezbollah, relatează Politico.

Hezbollah, gruparea teoristă militantă libaneză, un interpus al Iranului și partid politic în Liban, a susținut că Israelul s-a aflat în spatele atacului de marți, în urma căruia mii de dispozitive wireless de comunicații care aparțineau teroriștilor au fost detonate de la distanță – 12 oameni au murit, iar alți aproape 3.000 au fost răniți.

Dispozitivele aveau branding care arăta că ele au fost produse de Gold Apollo, o firmă de producție de pagere de origine taiwaneză. Compania din Taiwan a anunțat, însă, că modelul AR-924 folosit în atac a fost produs și vândut de o companie ungară cu numele de BAC Consulting, care a fost licențiată să folosească brand-ul Gold Apollo.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Balazs Ujvari, a negat, miercuri, informațiile că CEO-ul BAC Consulting, Cristiana Barsony-Arcidiacono, ar fi angajată la Comisie, așa cum arată profilul ei de LinkedIn.

„Nu este un membru al personalului în niciun fel la Comisia Europeană. Dacă persoana în cauză a fost implicată în astfel de activități n-aș putea să spun, verificăm și investigăm”, a spus el.

Barsony-Arcidiacono a declarat pentru postul american NBC, miercuri, că firma ei a lucrat cu Gold Apollo dar că nu își asumă nicio responsabilitate pentru explodarea pagerelor în Liban și Siria.

„Noi nu producem pagere, eu sunt doar un intermediar. Cred că ați nimerit greșit”, a declarat ea.

D.Constantin