12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:35
No menu items!

Șefa ATI de la Spitalul Galați: Suntem epuizați fizic și psihic. Medicii au nevoie de oxigen și perfuzii

spot_img

Şefa Secţiei AŢI din Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi postează pe contul său de Facebook un mesaj în care vorbeşte despre epuizarea psihică şi fizică a cadrelor medicale de la această secţie.

Medicul Corina Manole menţionează în mesajul postat pe reţeaua socială că după încheierea unei ture la ATI, Covid, cadrele medicale au nevoie de perfuzii şi oxigen.

În postare, şefa secţiei ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi scrie că medicii şi asistentele care lucrează pentru tratarea bolnavilor de COVID 19 sunt obosiţi, epuizaţi, resemnaţi, dar şi că au ajuns să se simtă „calul de povara al judeţului”.

„Voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Judeţean. Obosiţi, epuizaţi, resemnaţi… Calul de povara al judeţului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă şi îi mai pun în cârcă. Azi, despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI Covid, au nevoie de perfuzii şi oxigen ca să poată să o ia de la capăt.

Oameni care s-au străduit să rămână sănătoşi pentru a putea trata cazurile critice din tot judeţul. Acum, vă spun că am obosit şi suntem dezamăgiţi. Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiţi psihic, epuizaţi fizic, resemnaţi. Singura Secţie ATI funcţională permanent din Judeţul Galaţi”.