9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 0:05
No menu items!

Sediul PSD Cluj, vandalizat, după raportul prezentat de Tudorel Toader

spot_img

Sediul PSD din Cluj-Napoca a fost vandalizat, în noaptea de joi spre vineri, când a fost aruncat un cocktail Molotov în ușa clădirii, iar pereții au fost stropiți cu benzină.

Poliţiştii clujeni au declanşat, vineri, o anchetă după ce preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a reclamat că persoane necunoscute au dat foc unor ziare în faţa sediului filialei judeţene a partidului şi au aruncat în faţa uşii un cocktail Molotov.

Horia Nasra a declarat, vineri, că poliţiştii trebuie să verifice şi cine a lipit o hârtie pe care scrie ”PCR” pe sigla PSD aflată la intrarea în curte. „Am sesizat Poliţia după ce am descoperit vineri dimineaţă uşa sediului PSD Cluj de pe Bulevardul Eroilor şi pereţii stropiţi cu benzină, o sticlă cocktail Molotov aruncată la intrare şi ziare arse. Poliţia trebuie să verifice ceea ce s-a întâmplat joi seară sau în cursul dimineţii de vineri, şi trebuie urmărite şi imaginile de pe camerele video de la intrarea în curtea partidelor. Ar putea fi un act al unor persoane necunoscute în urma protestului de joi seara pe pe Bulevardul Eroilor. Trebuie să se verifice şi cine a lipit o hârtie pe care scrie PCR pe sigla PSD aflată la intrarea în curte”, a spus Nasra.

Potrivit acestuia, critica de bun simţ, protestul, sunt acceptate în democraţie, ”dar astfel de comportamente aduc aminte doar de practicile naziste din perioada interbelică, de incendierea Reichstag-ului, de exemplu”.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, la rândul său, corespondentului Mediafax, că la sediul PSD Cluj a fost trimis un echipaj de poliţie pentru verificarea sezizării liderului PSD Cluj. „Este o anchetă în derulare”, a spus Jucan.

La faţa locului a fost prezent şi un echipaj de jandarmi.

Joi seara, 300 de clujeni au ieşit în stradă după ce Tudorel Toader a cerut declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA. Protestatarii au blocat traficul în faţa sediului PSD.

Valeriu Motoc