11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:17
No menu items!

Şedinţe la PNL şi PSD. Partidele finalizează numirile de secretari de stat şi şefi de agenţii

spot_img

Conducerile PNL şi PSD se reunesc, luni dimineaţă, după o pauză de o săptămână în care Parlamentul s-a aflat în vacanţă, după Ziua Naţională de 1 Decembrie. Partidele trebuie să finalizeze numirile în eşalonul doi, secretari de stat, precum şi şefi de agenţii.

Liderii PNL şi PSD își pun la punct strategia, pentru a obține cât mai multe funcții.

Iar, luni, la ședința coaliției de guvernare, liderii partidelor își vor împărți funcțiile din eșalonul doi – secretari de stat, șefi de agenții, prefecți.

La ultimele discuții din coaliția de guvernare, s-a discutat ca din totalul de 80 de funcții de secretar de stat, PSD va numi 42, PNL 34 și UDMR 8. În vechea coaliție de guvernare, PNL avea 42 de secretari de stat şi trei subsecretari de stat, așadar a pierdut câteva astfel de funcții.

În schimb, PNL trage tare pe șefia agențiilor și companiilor de stat din subordinea SGG și a ministerelor, cum ar fi CNI de la ministerul Dezvoltării, CNAIR de la Transporturi, ANAF de la Finanțe sau Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc de la SGG. Liberalii ar avea, conform ultimelor discuții, doar 15 funcții din cele 50, dar printre cele mai importante.

În privința prefecților, PNL are alocate doar 17 funcţii, cu 7 mai puţin decât înainte, iar numărul subprefecţilor va fi de 34, cu 13 mai puțini ca în vechea formulă guvernamentală. PSD ar avea 21 de președinți de CJ, iar UDMR, 4. Regula este ca partidul care deține funcția de președinte al Consiliului Județean, să nu aibă și prefectul.

                                                                                                                    Adina Silav