15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:52
No menu items!

Ședință de Guvern. Viorica Dăncilă: Referendum, pe 6 și 7 octombrie. Ce spune premierul despre summit

spot_img

Guvernul s-a reunit, marţi, într-o ședință extraordinară, în care se va stabili că referendumul pentru modificarea Constituţiei se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie.

Legea pentru revizuirea Constituíei, care redefineşte familia ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie, a fost publicată, marţí, în Monitorul Oficial.

Curtea Constituțională a stabilit, luni, că iniţiativa de rezivuire a Constituţiei, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi, respectă prevederile constituţionale.

„Ca prim-minitru, vă asigur că Guvernul nu va fi deturnat de la misiunea pe care o are. Sunt întrunite toate condițiile legale pentru organizarea referendumului pe această temă. Vom adopta actele necesare pentru buna desfășurare a referendumului, pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să își exprime părere cu privire la definirea familiei în Constituție. Partidul pe care îl reprezint a decis să sprijine acest referendum. De asemenea, cer tuturor instituțiilor implicate în organizare să dea dovadă de responsabilitate”, a spus premierul la debutul ședinței Executivului. 

Despre summitul Inițiativa celor Trei Mări

În același timp, premierul a criticat politizarea reuniunii Inițiativa celor Trei Mări. „Guvernul României a demonstrat deschidere și a pregătit proiecte strategice pentru a valorifica această oportunitate la summitul Inițiativa celor Trei Mări. Am pregătit 6 proiecte din cele 3 domenii. Sunt 3 proiecte de interconectare între cele 12 state în domeniul digital.

În domeniul transporturilor au fost propuse două proiecte, ce vizează Dunărea și calea ferată. În domeniul energiei vrem dezvoltarea BRUA. Prin EXIMBANK vom participa la fondul de investiții pentru a finanța proiectele de anvergură.

Nu pot să nu remarc că și această reuniune internațională e politizată într-un mod iresponsabil. Acumularea de capital electoral nu ar trebui să primeze. E regretabil că se folosesc astfel de evenimente și instituții ale statului în astfel de jocuri. Evenimentele sunt folosite în detrimentul public și aduc costuri de imagine României. Ar trebuie să promovăm România, nu mize personale”, a spus Viorica Dăncilă.

R.D.

foto: antena3.ro