7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:57
No menu items!

Sedată și violată în timpul somnului

spot_img

O femeie de 27 de ani din Marea Britanie a aflat, după mai mult timp, că prietenul ei a violat-o vreme de doi ani, în timpul somnului, după ce a sedat-o. Conform Daily Mail, Naomi Hampson a aflat despre asta după ce prietenul ei, Robert Fryer, a povestit unui amic tot ce făcea. Pentru a-şi adormi prietena, acesta folosea sedative puternice şi apoi întreţinea relaţii sexuale cu ea.

Fryer obişnuia să îşi îmbrace prietena sau să îi picteze unghiile cu ojă şi să îi pună bijuterii. Apoi, el făcea fotografii pe care le păstra în calculator. Tânăra a mărturisit că se trezea uneori în pat, deşi adormise pe canapea, sau că nu avea lenjeria intimă pe ea, dar a crezut că era confuză.

„Sunt dezgustată la gândul celor petrecute. Mă simt murdară şi complet violată. Faptul că nu îmi amintesc nimic mă face să mă simt şi mai rău”, a spus Naomi.
Oamenii legii au aflat însă că Robert Fryer ar suferi de o boală numită somnofilie, cunoscută şi sub numele de „sindromul frumoasei adormite”.

El a admis că a violat-o pe prietena lui de cel puţin trei ori, între 2008 şi 2011 şi a fost condamnat la opt ani de închisoare. D.M.