18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:59
No menu items!

Sectorul construcțiilor din România a înregistrat, din nou, cea mai mare creștere din UE

spot_img

Sectorul construcțiilor din România a înregistrat, din nou, cea mai mare creștere din UE

Sectorul contrucțiilor din România a înregistrat, în luna iulie a acestui an, cea mai mare creștere din UE, atât față de luna anterioară, cât și față de iulie 2012, arată datele biroului european de statistică, Eurostat. Astfel, sectorul a avansat cu 8,6%, respectiv cu 14,2%. În UE, producția în construcții a crescut cu 0,7% față de iunie, dar a scăzut cu 1,1% față de luna iulie a anului trecut.

 Pe ansamblul Uniunii, activitatea sectorului a crescut în nouă țări, a scăzut în patru și a rămas stabil în Olanda, față de luna iunie. Restul statelor nu au trimis date către Eurostat. Astfel, cele mai mari creșteri lunare s-au înregistrat în România (+8,6%), Portugalia (+5,1%), Polonia (+5%) și Cehia (+4,9%).

La polul opus, față de luna iunie, activitatea în construcții a scăzut cel mai mult în Suedia (-4,1%), Spania și Ungaria (ambele cu –1,6%) și Slovenia (-0,5%).

Față de luna iulie a anului trecut, sectorul construcțiilor a crescut cel mai mult în România (+14,2%) și, la distanță considerabilă, în Spania (+2,9%), Ungaria și Marea Britenie (ambele cu +2%). Cele mai ample scăderi au fost în Portugalia (-16,3%), Bulgaria (-6,9%), Slovacia (-6,8%) și Polonia (-6,4%).

Și în luna martie, comparativ cu februarie 2013, România a avut cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, de 2,8%, în condiţiile în care la nivelul UE s-a înregistrat un declin de 1,1%.

În ciuda acestor creșteri, sectorul construcțiilor din România a avut evoluții oscilante și încă încearcă să recupereze terenul pierdut odată cu declanșarea crizei economice. Astfel, în prima jumătate a acestui an, reducerea volumului de activitate din construcții, cu 3,1%, a avut un impact negativ asupra evoluției PIB, contribuția sectorului la creșterea economiei fiind de -0,2%.

Cosmina Croitoru