15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:01
No menu items!

Secretarul general al ONU se declară „șocat și profund îngrijorat” de violențele din Ucraina

spot_img

 Ban Ki-moon

Secretarul general al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, s-a declarat „șocat și profund îngrijorat” de escaladarea violențelor la Kiev, a anunțat miercuri purtătorul său de cuvânt, Martin Nesirky, citat de RIA Novosti.

„Secretarul general este șocat și profund îngrijorat de escaladarea violențelor în capitala Ucrainei, Kiev, care a condus la noi victime. El solicită ambelor părți să-și dubleze eforturile pentru a face loc unor măsuri pozitive, inclusiv amnistierea protestatarilor arestați și eliberarea clădirilor publice ocupate de către manifestanți”, se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt Martin Nesirky.

Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine s-au reluat marți Kiev, iar potrivit autorităților, manifestanții au utilizat pentru prima oară arme de foc de la începerea protestelor. Bilanțul morților se ridică la aproximativ 20 de morți și aproape 1.000 de răniți, conform Reuters și Interfax-Ukraina.

Ucraina a fost cuprinsă de o mișcare de contestare amplă la finalul lui noiembrie 2013, în urma deciziei autorităților de a suspenda apropierea de Uniunea Europeană în favoarea strângerii relației cu Rusia.

C.A.