14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 16:19
No menu items!

Sebastian Ghiță poate fi doar reținut

spot_img

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, marți, doar reținerea lui Sebastian Ghiță, nu și arestarea, așa cum ceruse Direcția Națională Anticorupție.

La ședinţa Comisiei juridice au fost prezenţi 16 deputaţi din totalul de 25 de membri. Sebastian Ghiță a venit cu aproximativ 20 de minute înainte de începerea şedinţei aducând două dosare voluminioase în care s-ar afla probe și susţinând că are dovezi în apărarea sa. El a fost însoţit de trei avocaţi.

Din totalul de 21 de voturi exprimate, 11 deputaţi s-au pronunţat pentru reţinerea lui Sebastian Ghiță, 5 „împotrivă”, iar 5 s-au abţinut. În ce priveşte arestarea preventivă, 10 deputaţi au votat „pentru”, 6 „împotrivă” şi 5 s-au abţinut. Decizia finală va fi luată de plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa de miercuri, prin vot secret, cu bile.

Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului independent Sebastian Ghiţă, acesta fiind acuzat de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi alte infracţiuni. Votul în plen este programat miercuri.

Nu mai puţin de şapte capete de acuzare au fost formulate de procurorii anti-corupţie în dosarul care-l vizează pe Ghiţă, printre care dare de mită şi şantaj. În referatul procurorilor este descris un întreg mecanism prin care deputatul oferea o „bucăţică de putere” pentru protecţie.

Potrivit documentului, deputatul a dobândit o putere financiară şi relaţională care i-ar fi permis să determine,” în mod real (chiar dacă personal el nu a ocupat vreo funcţie oficială în stat) numirea/menţinerea unor persoane în funcţii importante”.

Procurorii scriu şi despre întregul sistem infracţional pus la punct de deputat în judeţul Prahova, susţinând că “această forţă dobândită a fost folosită în mod efectiv de Ghiţă Sebastian Aurelian ca monedă de schimb pentru cointeresarea unor funcţionari publici şi angrenarea lor într-un mecanism infracţional care presupunea satisfacerea intereselor ilicite, de orice natură, ale deputatului”.

Valeriu Motoc