14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:34
No menu items!

Se strică vremea în week-end. ANM anunță ninsori la munte, ploi și vijelii în restul țării

spot_img

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori și viscol în zona înaltă, valabil în regiunile de munte de sâmbătă, ora 18.00, până luni, ora 10.00.

În intervalul menționat, în zona Carpaților Meridionali și Orientali, la altitudini în general de peste 1500 m va ninge, local moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.

De asemenea, ANM a transmis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și răcire accentuată, valabilă în restul regiunilor de vineri, ora 13.00, până luni, ora 10.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării în după-amiaza și în seara zilei de vineri (02 aprilie) vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și izolat va cădea grindină.

 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană.

 

La munte, începând de sâmbătă (03 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (04/05 aprilie), temporar se vor semnala precipitații mixte.

 

Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70…80 km/h și zăpada va fi spulberată.

 

Vremea se va răci accentuat, vineri (02 aprilie) în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă (03 aprilie) și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării.